DSfântul Haralambie este considerat de popor ca făcător de minuni, apărător de boli, dar mai ales de ciumă. A trăit în secolul al doilea după Hristos, fiind Episcop al Magneziei, în Asia Mică. Vezi ce obiceiuri și tradiții se respectă de Sfântul Mucenic Haralambie

Cine a fost Sfântul Haralambie

Sfântul Haralambie a trăit între anii 89-202 era noastră, fiind născut în Magnesia (Turcia) și este cel mai bătrân mucenic prăznuit de creștini.

Sfântul Mucenic a fost persecutat de către guvernatorul din vremea respectivă fiindcă nu se închina idolilor. Crezând că la vârsta sa înaintată (peste 100 de ani) nu va rezista chinurilor, tiranul Lucian a sperat că îl va convinge să renunțe la credința sa și să se lepede de Hristos.

În Acatistul închinat Sfântului Muceninc se spune: „Bucură-te, izbăvitorule de ciumă și de foamete!“.

Sfântul Haralambie a suportat chinurile groaznice. Chiar și jupuirea de viu, și nu a cedat. Multe minuni a săvârșit Sfântul Mucenic și multe chinuri a suportat. În cele din urmă sufletul său a fost luat de Domnul înainte de a i se tăia capul, din ordinul împăratului Sever. Iar moaștele sale au fost luate chiar de fiica acestuia, Galina, care a crezut în HristosVEXViteșCând îl prăznuim pe Sfântul Haralambie Când îl prăznuim pe Sfântul Haralambie Sfântul Mucenic Hralambie este prăznuit de toate bisericile creștine pe data de 10 februarie. Cunoscut ca făcător de minuni, apărător de boli pentru oameni și animale, Sfântul Haralambie a fost și ocrotitor al celor înfometați.

Tradiții și obiceiuri de Sf. Haralambie

În unele zone ale țării în ziua Sfântului Haralambie oamenii cer preotului să facă agheazmă la biserică. Cei care beau această agheasmă și au credință se pot vindeca de diverse boli. De asemenea, se mai foloseşte la stropitul gospodăriilor al vitelor şi al pomilor.

Oamenii obişnuiesc să ducă la biserică în această zi colivă şi colaci, pentru a fi sfinţite de preot. Apoi acestea se împart persoanelor bolnave.

Tot de Sfântul Haralambie se fac pomeni pentru cei care au avut o moarte grea.

Se spune că dacă plouă în această zi, ploaia va ține mult timp. În unele regiuni ale ţării, femeile fac un colăcel, îl rup în patru şi le aruncă spre cele patru puncte cardinale pentru a alunga duhurile şi spiritele rele departe de casă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *