PUBLICITATE

Leon, fiul lui Kamara, a fost supus celei de-a cincea operație cu celule stem, în Turcia.

Fiul lui Kamara a fost operat pentru a cincea oară, într-o clinică privată din Turcia. Intervenția cu celule stem a avut loc săptămâna trecută și a decurs bine. Cântărețul apare într-o filmare pe patul de spital alături de băiat dar și de mama acestuia, de care Kamara s-a despărțit cu ceva vreme în urmă, scrie fabricatinromania.info

Progresele sunt uriașe pentru micuț care, recent, a reușit chiar să se ridice în picioare pentru prima oară. Leon vorbește cursiv, răspunde la întrebări iar într-un moment de neaptenția, i-a luat telefonul tatălui său și a postat pe contul lui de soicalizare o fotografie în care părinții lui stau îmbrățișați. Kamara a recunoscut că micuțul ar vrea să-și vadă din nou părinții împreună.

”Leon este un exemplu de tenacitate și forță. Într-un trup mic și aparent plăpând există atât de multă dorință de vindecare încât evoluția trebuia să apară. Iar semnele bune se văd. Leon s-a ridicat singur în fund, după cea de-a treia intervenție cu celule stem realizată în Turcia. Chiar și el a fost surprins de reușita sa. În plus, băiețelul mișcă brațele și a devenit mai activ. Leon este mult mai atent, asimilează informații noi și e încăpățânat”, a declarat consilierul medical Ensar Duman pentru Viva.

PUBLICITATE

Fiul lui Kamara a suferit un stop cardio-respirator

Oana, mama lui Leon, a povestit într-o emisiune de televiziune că starea fiului ei este cauzată de o eroare medicală.

”Când Leon s-a născut au fost niște probleme, Are o formă de paralizie cerebrală și mi-a fost foarte greu. Nu știam pe cine să dau vina, nu voiam să caut o vină. E foarte grei să accepți că fiul tău are probleme sau că e mai special.

Eu am observat la naștere. S-a născut la 36 de săptămâni și probabil din cauza că nu l-au băgat la incubator a suferit un stop cardio-respirator, iar din acesată cauză au apărut aceste probleme. Face acum o terapie, are o evoluție, din punct de vedere mental e foarte bine, foarte inteligent. Pe partea motorie sunt probleme, încă nu merge, nu e independent”, a declarat Oana.


PUBLICITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *